Ministrul de Interne Marcel Vela a făcut anunțul! Credincioșii vor avea acces la achiziționarea pâinii sfințite în perioada vineri – sâmbătă, de la 7 la 17.
Astăzi a fost semnat un acord între Ministerul de Interne și Patriarhia Română. De aceea, Ministerul de Interne a dorit să fie alături de credincioși și să ia câteva măsuri care pot permite credincioșilor să ia Lumină Sfântă și Sfintele Paști.
Toți vor fi echipați corespunzător. Credincioșii vor putea ieși în apropierea casei, în noapte de Înviere, doar cu păstrarea distanței sociale.
Ministrul Vela a afișat o atitudine mult mai relaxată decât până acum la această conferință de presă, dorind să sublinieze că măsurile aplicate până acum au fost și sunt doar pentru protejarea populației.
“Am avut în vedere că foarte mulți români vor sărbători Sfintele Paști la sfârșitul acestei săptămâni. Având în vedere numărul mare de cetățeni de religie ortodoxă, pentru a nu există riscul infecțiilor cu coronavirus, MAI vine în ajutorul Bisericii Ortodoxe. Vom ajută la împărțirea sfintelor paști, precum și a luminii sfinte aduse de la Ierusalim.
CITEȘTE ȘI: Ce mai importantă săptămână pentru creştinii ortodocşi: Ce înseamnă fiecare zi din Săptămâna Mare
Astăzi am semnat, împreună cu Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forţelor coordonate de către MAI, pentru stabilirea unor acțiuni comune cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an.
Citește și: Cum sa nu ne ingrasam in izolare. Trucuri super eficiente care tin kilogramele departe
Pâinea binecuvântată în formă de mici prescuri, stropită cu agheazmă şi vin, numită paști, sfințită în Joia Mare după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioșilor vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07:00 – 17:00 în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara locașurilor de cult, de către personalul angajat al Bisericii şi de către voluntari.
Credinciosul va scrie în declarația pe propria răspundere la locul deplasării „pentru ridicarea sfintelor paști de la biserică” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidenţă a persoanei respective.
Angajații parohiilor și voluntarii vor asigura respectarea distanței sociale și a prevederilor din ordonanțele militare, având că semn distinctiv o banderolă albă pe braț.
CITEȘTE ȘI: Un cunoscut medic prezintă avantajele rugăciunii. Efecte concrete asupra bolnavilor
Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, paştile vor fi distrubuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă, sau în prima zi de Paşte, începând cu ora 06:00, cu respectarea măsurilor de protecţie.
Distribuirea sfintei lumini aduse de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și a patrulelor MAI aflate în misiune sâmbătă.
Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, evitându-se grupurile mai mari de 3 persoane. În acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi sfânta lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor”, a declarat Vela cu privire la Ordonanța Militară numărul 9.